Finantare pt Horeca din statiuni balneo
Restaurantele, hotelurile, sălile de fitness, firmele de spectacole și de agrement din stațiuni balneare și balneoclimatice pot obține finanțări nerambursabile de maximum 200.000 EUR fiecare, începând cu data de 20 iunie 2024.
Programul este finanțat de Ministerul Economiei iar firmele pot depune solicitare de finanțare în perioada
20 iunie 2024 – 01 iulie 2024
Cine poate beneficia de finanțare:
Intreprinderi înregistrate în baza unuia dintre următoarele acte normative:
- Legii societăţilor nr. 31/1990 (SRL de exemplu),
- Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei,
- Legii nr. 219/2015 privind economia socială,
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată prin Legea nr. 301/2011,
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) şi întreprinderile familiale (IF), aprobată prin Legea nr. 182/2016.
2. îndeplinesc, la data depunerii cererii de finanțare, criteriile de eligibilitate impuse de legislația în domeniul ajutorelor de minimis.
3. sunt înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerţului, au sediul social sau unul dintre punctele de lucru şi desfăşoară activitatea/activitățile pentru care solicită finanțare pe teritoriul localităților și arealor care dispun de factori naturali de cură, prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 1.016/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
4. sunt întreprinderi mici și mijlocii, conform definiției de la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (au mai puțin de 250 de angajați și o cifră de afaceri anuală netă care nu depășește echivalentul în lei a 50 de milioane euro sau active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 de milioane euro);
5. NU au depăşit plafonul de minimis prevăzut la articolul 3, alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2023/2831 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis (300.000 euro echivalent în lei) pe nicio perioadă de trei ani. Conform Regulamentului, perioada de 3 ani care trebuie luată în considerare ar trebui evaluată în mod continuu. Pentru fiecare nou ajutor de minimis acordat, trebuie luată în considerare valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate în ultimii 3 ani. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri ale Uniunii Europene;
6. nu sunt supuși concordatului preventiv, procedurilor pentru lichidare, insolvență, faliment, dizolvare, reorganizare judiciară, executare silită, închidere operaţională sau suspendare temporară a activităţii;
7. nu au datorii la bugetul general consolidat, nici pentru sediul social și nici pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării administrative și de eligibilitate;
8. nu au fost subiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenţei de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată, cu penalităţi aferente, după caz;
9. au înregistrat profit operațional din activitatea curentă/operațională, respectiv din activitatea de exploatare, în unul din ultimele trei exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului, potrivit situațiilor financiare depuse la Agenția Națională de Administrare Fiscală;
10. mențin pe toată perioada de la notificarea aplicantului și până la finalizarea perioadei contractuale, așa cum este prevăzută la art. 36, activitatea pentru care au primit finanțare și un număr mediu anual de angajați cel puțin egal cu numărul de angajați de la depunerea cererii de finanțare, cu excepția situațiilor în care contractele individuale de muncă sunt încheiate pentru sezonieri sau/și zilieri (Registrul salariaților emis din aplicația Revisal de la Inspecția Muncii, cu maxim 24 de ore înainte de data depunerii cererii de finanțare, asumat de reprezentantul legal);
11. deţin un drept asupra imobilului/terenului, respectiv proprietate, concesiune sau închiriere pe termen lung, valabilă pentru o perioadă de minimum 10 ani de la data depunerii cererii de finanţare, aşa cum reiese din documentele depuse, pentru care poate fi acordat dreptul de execuţie a lucrărilor de construcţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
12. fac dovada deţinerii surselor de cofinanţare a proiectului, respectiv diferența dintre valoarea totală a proiectului și valoarea grantului de finanțare, sub formă de majorare de capital subscris şi vărsat, împrumut din partea acţionarilor sau a altor întreprinderi asociate, credit bancar. Documentele cu care se face dovada deținerii surselor de cofinanțare sunt: certificat constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, din care să reiasă majorarea capitalului la momentul înscrierii, extras de cont, contract de credit, scrisoare de garanție bancară.
13. Suplimentar, în funcție de categoria finanțării, se vor aplica și următoarele criterii specifice de eligibilitate:
- a) în cazul în care se solicită finanțare pentru extinderea și reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcțiuni de alimentație publică și/sau pentru formarea profesională a personalului angajat în cadrul structurii deținute de beneficiar în domeniul HORECA, sunt eligibile întreprinderile care dețin respectiva structură/respectivele structuri de primire turistice cu funcțiuni de alimentație, iar aceasta este clasificată/acestea sunt clasificate de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului. În acest caz, solicitantul trebuie să aibă autorizat, pentru activitatea desfășurată, la punctul de lucru pentru care solicită finanțare, la momentul depunerii cererii de finanțare și cel puțin cu un an înainte, unul dintre următoarele coduri CAEN Rev 2: 5610, 5630;
- b) în cazul în care se solicită finanțare pentru extinderea și reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică și/sau pentru formarea profesională a personalului angajat în cadrul structurii deținute de beneficiar în domeniul HORECA, sunt eligibile întreprinderile care dețin respectiva structură/respectivele structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică, iar aceasta este clasificată/acestea sunt clasificate de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului. În acest caz, solicitantul trebuie să aibă autorizat, pentru activitatea desfășurată, la punctul de lucru pentru care solicită finanțare, la momentul depunerii cererii de finanțare și cel puțin cu un an înainte, unul dintre următoarele coduri CAEN Rev 2: 5510, 5520, 5530, 5590.
- c) în cazul în care se solicită finanțare pentru extinderea și reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcțiuni de tratament balnear și/sau pentru achiziția de echipamente, mobilier și aparatură medicală specifice tratamentelor balneare, sunt eligibile întreprinderile care dețin respectiva bază/respectivele baze de tratament (conform art. 8 lit. j), iar aceasta este autorizată/acestea sunt autorizate de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul sănătății. În acest caz, solicitantul trebuie să aibă autorizat, pentru activitatea desfășurată, la punctul de lucru pentru care solicită finanțare, la momentul depunerii cererii de finanțare și cel puțin cu un an înainte, unul dintre următoarele coduri CAEN Rev 2: 5510, 8690, 9329.
- d) în cazul în care se solicită finanțare pentru extinderea și reabilitarea obiectivelor culturale, solicitantul trebuie să aibă autorizat, pentru activitatea desfășurată, la punctul de lucru pentru care solicită finanțare, la momentul depunerii cererii de finanțare și cel puțin cu un an înainte, unul dintre următoarele coduri CAEN Rev 2: 9001, 9002, 9003, 9004, 9101, 9102, 9103, 9104.
- e) în cazul în care se solicită finanțare pentru extinderea și reabilitarea obiectivelor sportive, solicitantul trebuie să aibă autorizat, pentru activitatea desfășurată, la punctul de lucru pentru care solicită finanțare, la momentul depunerii cererii de finanțare și cel puțin cu un an înainte, unul dintre următoarele coduri CAEN Rev 2: 9311, 9312, 9313, 9319.
- f) în cazul în care se solicită finanțare pentru extinderea și reabilitarea obiectivelor de agrement, solicitantul trebuie să aibă autorizat, pentru activitatea desfășurată, la punctul de lucru pentru care solicită finanțare, la momentul depunerii cererii de finanțare și cel puțin cu un an înainte, unul dintre următoarele coduri CAEN Rev 2: 7721, 9321, 9329.
Firmele eligibile vor putea obține ajutoare nerambursabile, reprezentând maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibil (fără TVA), aferente proiectului, în limita a maximum 200.000 euro, echivalent în lei.
Decontarea se face într-o singură tranșă, conform mecanismului decontării cererilor de rambursare pentru care s-a făcut dovada achitării integrale a cheltuielilor eligibile.
Se pot finanta:
- extinderea și reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, alimentație publică și tratament balnear, inclusiv a rețelelor de captare și transport a factorilor naturali de cură (ape minerale terapeutice, nămoluri terapeutice, gaze terapeutice, recunoscute în baza buletinelor de analize fizico-chimice și farmacodinamice, efectuate de către Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie – INRMFB), pe care respectivele societăți comerciale le dețin;
- construcția, extinderea și reabilitarea obiectivelor culturale (amfiteatre în aer liber, trasee educative), sportive (terenuri de sport) și de agrement (piscine cu factori naturali de cură, tobogan acvatic, sanie de vară, tir cu arcul, sală de bowling, parc de aventură pentru copii și adulți, centre de echitație, centre închiriere biciclete, trotinete, patinoar, teren minigolf, pistă de carting, tubing de vară/iarnă, parcuri tematice) din stațiunile balneare și balneoclimatice;
- achiziția de echipamente, mobilier și aparatură medicală specifice tratamentelor balneare;
- formarea profesională a personalului angajat în cadrul structurii deținute de beneficiar în domeniul HORECA.
Un beneficiar poate aplica pentru una sau mai multe acțiuni eligibile.
In judetul Bacau, pot aplica pentru aceasta linie de finanțare firme din Târgu Ocna si din Slanic Moldova care îndeplinesc conditiile de eligibilitate din program.
Detalii suplimentare : https://economie.gov.ro/anunt-privind-lansarea-schemei-de-minimis-pentru-dezvoltarea-turismului-balnear/
Contact: InovExpert Bacau, mobil 0742.504.708, email inovexpertbacau@gmail.com