UPDATE mai 2021
InovExpert asigura
CONSULTANTA PENTRU IMPLEMENTARE SCHEME DE GRANTURI
instituite prin Ordonanta de Urgenta privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operational Competitivitate 2014 – 2020, in contextul crizei provocate de COVID-19, precum si alte masuri in domeniul fondurilor europene nr 130/2020.
Vezi aici detalii despre serviciile oferite
Cele 3 scheme de finantare nerambursabila în cadrul Programului de Relansare a Economiei sunt:
1. Microgranturi pentru firme si PFA – 2.000 Euro
Beneficiarii vor fi IMM-uri care nu au angajati, precum si PFA, astfel:
a) intreprinderilor mici si mijlocii care fac dovada prin situatiile financiare depuse ca nu detin salariati cu contract individual de munca la data de 31.12.2019;
b) PFA, ONG-uri cu activitate economica in unul din domeniile de activitate prevazute in Anexa nr 1 la OUG (care va fi publicată în Monitorul Oficial);
c) PFA/CMI daca au fost implicate in transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea si tratamentul pacientilor diagnosticati cu COVID-19 care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza OUG 43/2020.
Beneficiarii de microgranturi prevazuti de prezenta ordonanta de urgenta pot utiliza alocarile din fonduri externe nerambursabile pentru sustinerea unor cheltuieli de tipul:
Cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, marfuri precum si alte categorii stocuri necesare activitatii curente/operationale desfasurate de beneficiari;
Datorii curente si restante fata de furnizorii curenti, inclusiv fata de furnizorii de utilitati potrivit contractelor incheiate;
Cheltuieli privind chiria pe baza de contract incheiat;
Cheltuieli privind achizitia de servicii si reparatii necesare activitatii curente de baza cu exceptia serviciilor de consultanta, studii si alte categorii de servicii indirecte cu activitatea curenta
Cheltuieli privind echipamentele de protectie medicala, inclusiv materiale de dezinfectie pentru protectia impotriva raspandirii virusului COVID-19;
Cheltuieli privind achizitia de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activitatii curente;
Cheltuieli privind achizitia de echipamente, utilaje, tehnologii, dotari independente necesare pentru reluarea activitatii curente pentru reluarea activitatilor economice.
2. Granturi de capital de lucru: 2.000-150.000 Euro
Aceste granturi vor avea valoare variabila, ca procent din cifra de afaceri pe anul 2019 a firmelor beneficiare (IMM-uri a caror activitate a fost afectata de raspandirea virusului COVID-19 sau a caror activitate a fost suspendata prin ordonante militare pe perioada starii de urgenta si/sau pe perioada starii de alerta, în conditiile specifice prevazute de prezenta ordonanta de urgenta).
Beneficiarii prevazuti de prezenta ordonanta de urgenta pot utiliza granturile pentru capital de lucru, sub forma de suma forfetara, alocate din fonduri externe nerambursabile, cofinantare din bugetul de stat, pe baza de contract de acordare al ajutorului de stat incheiat în format electronic, pentru sustinerea unor cheltuieli de tipul:
Cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, marfuri, precum si alte categorii stocuri necesare activitatii curente/operationale desfasurate de beneficiarii prevazuti de prezenta ordonanta de urgenta;
Datorii curente si restante fata de furnizorii curenti, inclusiv fata de furnizorii de utilitati potrivit contractelor incheiate;
Cheltuieli privind chiria pe baza de contract incheiat;
Cheltuieli privind achizitia de servicii necesare activitatii curente cu exceptia serviciilor de consultanta, studii si alte categorii de servicii indirecte;
Cheltuieli privind echipamentele de protectie medicala, inclusiv materiale de dezinfectie pentru protectia împotriva raspandirii virusului COVID-19;
Cheltuieli privind achizitia de obiecte de inventar, obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluarii activitatii curente;
Cheltuieli privind achizitia de echipamente, utilaje, tehnologii, dotari independente necesare activitatii curente în mod direct si sa fie necesare reluarii activitatii curente a beneficiarului finantarii.
3. Granturi pentru investitii: 50.000-200.000 Euro
Beneficiarii de granturi pentru investitii prevazuti de prezenta ordonanta de urgenta pot utiliza granturile pentru investitii alocate din fonduri externe nerambursabile, pe baza de contract de acordare a ajutorului de stat, pentru finantarea urmatoarelor categorii de cheltuieli:
Cheltuieli cu realizarea/achizitia constructiilor, achizitia de echipamente inclusiv echipamente IT, utilaje, tehnologii, dotari independente, mobilier de birou si mobilier specific, achizitia de terenuri în limita a 10% din valoarea eligibila a proiectului, cheltuieli cu consultanta și proiectarea, managementul de proiect, asistenta tehnica, dirigentia de santier, cheltuieli de sistematizare si amenajare teritoriala a terenurilor, cheltuieli de mediu, cheltuieli cu racordul la utilitati, cheltuieli privind accesibilitatea, cheltuieli de promovare, participare la targuri, evenimente, conferinte, cheltuieli privind studiile, cheltuieli privind drepturile de proprietate intelectuala, precum si orice alte categorii de cheltuieli care sunt în legatura cu proiectul de investitii care face obiectul contractului de finantare;
Cheltuieli pentru realizarea de depozite de echipamente medicale, medicamente, materiale sanitare destinate interventiei pentru situatii de urgenta;
Cheltuieli cu echipamente inclusiv echipamente IT, tehnologii, utilaje, dotari independente, mobilier de birou si mobilier specific, obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe pentru unitatile de productie/prestari servicii existente.