+00 40 334 101 191 [email protected]

Finantare pentru firme din Targu Ocna si Slanic Moldova – 200.000 Euro

Finantare pentru firme din Targu Ocna si Slanic Moldova – 200.000 Euro

Programul de finantare a investitiilor pentru modernizarea si dezvoltarea statiunilor balneare

Prin Program se poate acorda fiecărui beneficiar o alocare financiară nerambursabilă de maxim 200.000 euro, reprezentând maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, exclusiv TVA, aferente proiectului.

Cine poate beneficia de aceste fonduri:

Microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii, întreprinderi mari, companiile municipale și cele cu acționariat de stat,care îndeplinesc cumulativ, la data depunerii solicitării de finanțare, următoarele criterii de eligibilitate:

  • sunt înregistrate conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei;
  • sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului, au sediul social sau unul dintre punctele de lucru şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul localităților și arealelor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1016/2011 privind acordarea statutului de staţiune balneară şi balneoclimatică pentru unele localităţi şi areale care dispun de factori naturali de cură, cu modificările şi actualizările ulteriorare;- Slănic Moldova și Tîrgu Ocna se încadrează
  • codul CAEN pentru care solicită finanţare este eligibil în cadrul Programului şi autorizat până la momentul depunerii primei cereri de rambursare/plată. Solicitarea finanțării se face pe un singur cod CAEN;
  • nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000 Euro pentru o întreprindere unică, în ultimii 3 ani
  • nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operaţională, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;
  • nu au fost subiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană / alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenței de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis ;
  • dețin un drept asupra locației, la data depunerii cererii de finanţare, precum şi pe o perioadă de minim 5 ani de la data plăţii finale a ajutorului de minimis (aşa cum reiese din documentele depuse), pentru care poate fi acordat dreptul de execuţie a lucrărilor de construcţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare,
  • face dovada deținerii surselor de cofinantare ale proiectului in valoare de cel puțin 50% din valoarea totala a investitiei, sub formă de majorare de capital subscris şi vărsat, profit reinvestit, împrumut din partea acţionarilor sau a altor întreprinderi asociate sau credit bancar.

Categorii de cheltuieli eligibile:

  • cheltuielile cu lucrările de construcţie, extindere şi reabilitare de capacităţi turistice de alimentaţie publică şi cazare, precum şi a capacităţilor de tratament balnear;
  • cheltuielile cu construcţia, extinderea şi reabilitarea obiectivelor de sănătate, culturale, sportive şi de agrement din staţiunile balneare;
  • achiziţia de echipamente, mobilier şi aparatură medicală specifice tratamentelor balneare;
  • achiziţia de mijloace de transport persoane precum autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcaţii fluviale de agrement, aparate de zbor, utilizabile exclusiv în scopuri turistice;
  • construcţia, extinderea și reabilitarea de centre de informare turistică şi dotarea acestora;
  • alte obiective de investiţii prin care societăţile comerciale contribuie la dezvoltarea staţiunii balneare respective;
  • cheltuieli cu achiziționarea și derularea de programe de formare și calificare profesională a lucrătorilor în unitați de alimentație publică și unitățile hoteliere și a specialiștilor în domeniul sănătății, conform COR 2019 Clasificarea ocupatiilor din Romania, angajați ai beneficiarului și implicați în implementarea proiectului finanțat;
  • venitul salarial realizat timp de 12 luni pentru fiecare nou loc de muncă creat și ocupat de specialiști în domeniul sănătății, conform COR 2019 Clasificarea ocupaţiilor din România, în urma implementării proiectului până la valoarea minimă a 12 salarii medii brute pe economie, precum şi contribuţiile obligatorii ale angajatorului aferente.

Obligații: Beneficiarii sunt obligaţi să mențină investițiile realizate cu finanțare prin Program cel puţin 10 ani de la accesarea sumelor din acest program; în caz contrar, beneficiarii vor rambursa integral sumele obţinute ca sprijin financiar potrivit legislaţiei în domeniul ajutorului de stat.

Selecţia proiectelor eligibile va fi efectuată de către Consiliul de programare economică, printr-o comisie de lucru a CPE, in ordinea depunerii şi în limita bugetului anual alocat schemei, în funcţie de importanţa economică a investiţiilor pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare.

Procedura de plată a ajutorului de stat aprobat 

Beneficiarul are obligația să efectueze cheltuielile şi să depună  documentaţia aferentă cererii de plată/rambursare la sediul CNSP, in termen de maxim 12 luni de la data primirii acordului de finanțare.

Notă: în această perioadă, HOTĂRÂREA pentru instituirea schemei de ajutor de minimis aferente programului de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare se află în curs de adoptare.

REZERVA ACUM !

Consultanții InovExpert vă stau la dispoziție pentru:

  • Evaluare eligibilitate preliminară a proiectului – GRATUITĂ
  • Elaborare Cerere de Finanțare
  • Asistență pentru implementare

Asiguram servicii de consultanta pentru firme din Regiunea NE!

Stabileste acum o intalnire!

Apeleaza 0742.504.708 sau transmite un email la adresa [email protected].

Lasă un răspuns

Designed & Developed by ThemeXpert